Home » Cultură » Mark Twain, „ciudatul fără rost” care s-a născut odată cu apariția cometei Halley

Mark Twain, „ciudatul fără rost” care s-a născut odată cu apariția cometei Halley

Publicat: 10.10.2022

Pe numele real Samuel Langhorne Clemens, Mark Twain (n.1835 – d.1910), scriitor, jurnalist, satirist și umorist american din secolul al XIX-lea, este foarte cunoscut pentru operele sale „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Aventurile lui Huckleberry Finn” care au la bază, în principal, experiențele din copilăria lui Twain trăită în Missouri.  

Este considerat a fi unul dintre cei mai importanți autori americani, fiind primul mare scriitor american devenit celebru în toată lume. A scris 28 de romane și o serie numeroasă de scurte povestiri și schițe al căror număr exact nu se cunoaște.

A publicat prima carte la vârsta de 35 de ani – „The innocents abroad”. De asemenea, este și autorul a 120 de poeme, cele mai multe dintre ele fiind compuse în perioada maturității. Acestea au fost adunate, în 1966, într-o colecție intitulată „On the poetry of Mark Twain with selections from his verse”.

Primul om care a făcut stand-up comedy

Stilul său scriitoricesc este caracterizat de un puternic umor, umor de calitate, descrieri narative și evocatoare. Twain era apreciat și datorită felului haios în care le vorbea oamenilor, din vocabularul său făcând parte foarte multe regionalisme, și a discursurilor tabu pe care adesea le aducea în prim plan.

S-a spus despre el că a fost primul om care a făcut stand-up comedy.

Cele 9 vieți ale lui Mark Twain

În copilărie, familia lui Twain, iubitoare de animale, ar fi avut, la un moment dat, 19 pisici. Legat de acest animal frumos și elegant, există și povestea conform căreia scriitorul ar fi „împrumutat” de la pisici norocul celor 9 vieți ale lor.

Trăind în Hannibal (Missouri), lui Twain îi plăcea foarte mult apa și se scălda adesea în râul Mississippi, acolo unde era să se înece de 9 ori.

Era autodidact

În 1847, odată cu moartea tatălui său bolnav de pneumonie, Mark Twain a întrerupt școala pentru a se dedica mai mult timp familiei, însă nu a abandonat dorința de a studia și acumula noi și noi cunoștințe. Tânărul petrecea ore întregi la bibiolecă, citind cu pasiune din paginile marilor autori ai lumii. În 1851, s-a angajat ca tipograf la ziarul local „Hannibal Journal” deținut de fratele lui mai mare, Orion, în paginile căruia a reușit să publice diverse articole și satire pline de umor.

La 18 ani, s-a mutat la New York, unde își găsise un loc de muncă tot ca tipograf. În același timp, în setea sa continuă de a se informa, Mark Twain făcea turul bibilotecilor din oraș pentru a citi cât mai mult și a-și completa cunoștințele.

Povestea pseudonimului Mark Twain

Copil fiind, lui Twain îi plăceau foarte mult vapoarele cu aburi, visând adesea la ziua în care va deveni cârmaciul unei astfel de ambarcațiuni. Reîntors în Missouri, pe când avea 22 de ani, în timpul unei călătorii la New Orleans pe fluviul Mississippi, căpitanul i-a sugerat tânărului să devină pilot de vas cu aburi, această meserie fiind, în vremurile respective, una dintre cele mai bine plătite din America.

O meserie deloc ușoară, care necesita instruiri și pregătiri intense, iar pentru a primi brevetul de pilot al vasului cu aburi, tânărul a fost nevoit să studieze timp de doi ani cursul fluviului, pe o distanță de aproximativ 3200 de km. În termenii profesiei, când căpitanul spunea „by the mark twain” („2 stânjeni adâncime”), înseamna că adâncimea râului este sigură pentru navigarea ambarcațiunii. De aici și pseudonimul scriitorului.

Mark Twain a fost și miner

Scriitorul nu a ezitat să încerce cât mai multe meserii, atâta timp cât acestea îi asigurau veniturile de care avea nevoie. Astfel că, Twain a ajuns până în Nevada în speranța că va descoperi argint, dar experiența aceasta nu l-a îmbogățit deloc, în schimb a constituit o bază generoasă de povești pentru cariera sa literară de mai târziu.

Prin urmare, la scurt timp după acest capitol, Twain ajunge în Virginia, unde se angajează la ziarul local, scriind despre crime, politică, cultură și minerit.

Pseudonimul l-a folosit prima dată în calitate de jurnalist

Angajat fiind al publicației „Territorial Enteprise” din Virginia, autorul american a început să semneze cu pseudonimul Mark Twain, iar prima operă literară apărută sub acest nume, „The celebrated jumping frog”, i-a fost publicată de „New York Saturday Press” în 1865.

Apariția sa editorială a avut mare succes și, prin urmare, a fost trimis în Hawaii pentru a scrie o serie de jurnale de călătorie. Într-unul dintre aceste voiaje, l-a cunoscut pe Charles Langdon, cel care avea să-i devină cumnat, cinci ani mai târziu, prin căsătoria surorii sale Olivia cu Twain. (Scriitorul se îndrăgostise iremediabil de Olivia doar vâzând-o într-o fotografie)

I-au trebuit șapte ani pentru a definitiva „Aventurile lui Huckleberry Finn”

Debutul acestui faimos roman a avut loc în anul 1876, însă nemulțumit de progresul său, Twain a preferat să abandoneze temporar scrisul, revenind asupra poveștii ceva mai târziu și continuând, mai apoi, până în 1883. Cartea, la acea vreme, destul de controversată, a fost interzisă din cauza limbajului așa zis vulgar și lipsit de moralitate, unii critici literari considerând-o, de asemenea, a avea tendințe rasiste.

Romanul, în spatele peliculei umoristice propuse, punea pe tapet adevăruri usturătare la adresa societății americane marcate, în acea perioadă, de problemele sociale ale sclaviei, sărăciei și numeroaselor nedreptăți.

„Toată literatura modernă provine dintr-o singură carte, scrisă de Mark Twain”

Ernest Hemingway caracteriza astfel cartea: „Toată literatura modernă provine dintr-o singură carte, scrisă de Mark Twain și intitulată Huckleberry Finn…Este cea mai bună carte pe care o avem. Toate scrierile americane îi sunt îndatorate. Nu a existat nimic înainte de ea. Nu a fost  ceva mai bun după”.

Huck a fost inspirat după un personaj real, Tom Blankenship, un puști puțin mai mare decât Twain pe care autorul îl cunoscuse în copilăria sa.

„În Huckleberry Finn, l-am înfățișat pe Tom Blankenship exact cum era: ignorant, murdar, subnutrit, dar cu o inimă mai mare decât a oricărui alt băiat pe care l-am cunoscut.”

„Aici sunt ciudaţii ăştia doi fără rost”

Mark Twain a murit în 1910, la vârsta de 74 de ani, în urma unui atac de cord. A fost considerat o comoară națională, a cunoscut în timpul vieții lui personalități marcante (fusese prieten cu Nikola Tesla al cărui laborator îl frecventa deseori pentru a participa la experimentele sale), a inventat un album cu pagini autocolante și o bandă elastică pentru pantaloni și veste, a călătorit peste tot în lume, a câștigat mulți bani și, în ultimii ani ai vieții, devenise deja foarte faimos datorită talentului scriitoricesc.

Conform biografiei sale realizate de Albert Paine, cu un an înainte să moară, Mark Twain a spus: „Am venit pe lume odată cu cometa Halley. Anul viitor se va vedea din nou și mă aștept să plec odată cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieții mele dacă nu aș pleca odată cu cometa Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: Aici sunt ciudaţii ăştia doi fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună”.

Cometa și-a făcut apariția pe 20 aprilie 1910, iar Mark Twain a murit a doua zi, pe 21 aprilie 1910.

Bibliografie:

https://www.britannica.com/biography/Mark-Twain

https://www.discoverwalks.com/blog/united-states/top-10-facts-about-mark-twain/

Vă mai recomandăm să citiți și:

O farsă ar fi putut să pună capăt carierei de scriitor a lui Mark Twain

Ernest Hemingway, scriitorul american laureat al Premiilor Pulitzer și Nobel pentru Literatură

Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți scriitori ai României

Top 10 lucruri surprinzătoare despre unii dintre cei mai faimoși scriitori din lume

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată în competiție olimpică?
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată în competiție ...
Un exemplar dintr-o specie demult dispărută, descoperit în permafrostul siberian
Un exemplar dintr-o specie demult dispărută, descoperit în permafrostul siberian
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste 40 de ani
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste 40 de ani
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande mâncare
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande mâncare
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un ...
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea